
Revelionul înseamnă distracție, prieteni, familie, mâncare, organizare, liste, aprovizionare, pregătire, oboseală, stress, înghesuială, artificii, durere de cap, muzica, șampanie, mâncare bună, oboseală, haine de gală, noi inceputuri, noi legături, mahmureală.
Acesta ar putea fi un scenariu …
Sau ați putea să vă luați prietenii, toți prietenii, și buna dispoziție, iar restaurantul ZEN se va ocupa de muzică, ambient, căldură, băutură și ce se pricepe el mai bine: mâncare multă, sănătoasă și delicioasă (evident chinezească).
Tariful este de 50 euro/ persoană. (pentru grupuri mai mari de 20 de persoane se poate negocia prețul)

Reprezentând una din cele mai importante valori culturale ale Chinei, bucătăria chinezească se definește printr-o selecție amplă de ingrediente și o preparare atentă a acestora. Este împărțită în 5 categorii principale, după regiunile țării: sud-est (Canton), coasta de est (Fukien), nord-est (Peking-Shantung), centru (Honan) și vest (Szechuan-Hunan). Felurile de mâncare specifice unor anumite zone s-au format acordându-se cu istoria, obiceiurile și produsele locurilor.
Cea mai importantă calitate a mâncării este considerată a fi prospețimea, astfel, multe feluri de mâncare sunt destinate unei gătiri rapide menite să păstreze savoarea alimentelor. O atenție deosebită se acordă și echilibrării ingredientelor, pentru o îmbinare armonioasă de arome și gusturi. ÃŽn credința chinezilor, a avea un cuțit la masă este un act barbar, de aici și folosirea bețelor pentru a mânca, cât și faptul că totul este tăiat în bucăți mici, care pot fi luate cu ușurință. Restaurantul ZEN oferă posibilitatea atingerii unui nivel culinar înalt, experimentarea uneia din cele mai bogate bucătării din lume și astfel deschiderea unor noi perspective culinare.
04 / 01 / 2012
Luni - Vineri: 10:00 - 22:00; All you can eat: 10:00 - 15:00
Sâmbătă: 12:00 - 23:00
Duminică închis - cu excepția meselor organizate pentru grupuri mai mari de 20 de persoane.